Geekmeet #2
- April 27th, 2009
- Posted in Eu . what i see
- By matthers
- Write comment
Am avut ocazia sa particip la GeekMeet #2 in Brasov. Citisem despre primul cam tarziu, nu am apucat sa-mi mai anunt prezenta, asa ca m-am multumit sa ma prezint la al doilea.
Pentru mine a fost ceva interesant si nou. Intalnirea a inceput cu scurta prezentare a fiecaruia. Am descoperit astfel ca sunt poate cel mai “neinvatat”/”neinitiat” de acolo in tainele programarii, dezvoltarii, designului sau altor astfel de activitati.
Dupa asta au urmat prezentarile celor care se anuntasera:
1. Filip Chereches-Tosa – Cum a inceput GeekMeet & FaceBook Connect Live App
Trebuie sa recunosc ca nu stiam istoria GeekMeet, si nici despre OpenID sau Facebook Connect nu aveam habar. Cu toate astea trebuie sa recunosc ca am fost captivat de prezentarea aceasta. Nu este ceva nou, dar este o alternativa. Din cate am vazut, una foarte usor de implementat.
2. Viorel Spanu – Primii ani ca antreprenor – DO’s and DON’T’s. Prezentarea lui o gasiti aici: link.
A discutat mai mult despre afaceri, despre modul in care se incepe si se conduce o afacere. Subiectul asta m-a atras mai mult. Va recomand sa aruncati un ochi pe aceasta prezentare,surprinde numeroase lucruri interesante.
3. Octavian Matei – IF Content is King, Context is Queen, WTF is Creativity?
Reclame. Emotie. Despre asta ne-a vorbit Octavian Matei. Despre noile “tendinte” in reclamele online. De ce avem nevoie de reclama online si cum se face ea. Am avut ocazia sa vedem si niste viitoare reclame media care vor aparea online in lunile viitoare. Unele de-a dreptul geniale(din punctul meu de vedere), altele controversate.
4. Alexandru Rusu – Simple is always better. Regret ca n-am putut sa stau pana la sfarsit, as fi vrut sa discut ceva cu Alexandru. Vorbea de Wikipedia ca e 100% ad free. De fapt are bannere care invita lumea sa doneze. niste bannere destul de mari. Da, apar doar pe wikipedia, dar tot reclama o consider eu. As fi vrut sa vad ce parere ar fi avut el si ceilalti participanti despre asta. Nu e 100% ad free. E 99.99%. Si daca se verifica finantele wikipedia publicate pe site, se vede ca au venituri de 7 milioane de dolari, si cheltuieli de 3-4. Cu restul ce se intampla?
5. Paul. wow! n-am cuvinte. Impresionant. Ne-a prezentat doua dintre inventiile lui. Le gasiti aici: link
Despre ce e vorba, va dati seama din filmulete. Un mediu din aburi(de fapt este un fel de condens) incarcat electric pe care se proiecteaza imagini. Si inca o masa, nu pot sa va explic sistemul pentru ca nu inteleg exact cum functioneaza. Un fel de ecran ce recunoaste pana la ~40 atingeri. Uitati-va. E interesant
Am fost surprinsi si de un cutremur de vreo 5.3 grade. Eu personal nu l-am simtit, dar am auzit discutii in jurul meu. Am auzit de el doar dupa vreo 30 min, cand am plecat si m-a sunat un amic.
Au fost si pauze intre prezentari, pauze in care fiecare a avut ocazia sa poarte discutii interesante cu restul participantilor. Photowalk, vanzari-cumparari domenii, jobs, s-a discutat despre totul si despre nimic.
Poze de la eveniment puteti vedea la Stefan. S-a si filmat, dar nu stiu unde sunt filmarile, din pacate nu stiu multe despre participanti, as fi vrut sa existe o lista a lor, ca la blogmeet-uri, ca sa putem fi in contact unul cu altul mult mai usor.
Chiar as fi vrut sa pot ramane pana la sfarsit, sa iau parte si la Panel discussions, dar a intervenit altceva.
O sa fiu prezent si la urmatorul Geekmeet daca am ocazia. Felicitarile mele organizatorilor.
If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!




No comments yet.